Senatorul PSD Sorin Lazăr, condamnat la șase luni de închisoare, pentru conflict de interese

Senatorul PSD Sorin Lazăr, condamnat la șase luni de închisoare, pentru conflict de interese
Publicat: 15/04/2014, 13:27
Actualizat: 31/01/2019, 22:17

Decizia a fost luată de instanța supremă după ce senatorul PSD de Iași Sorin Lazăr a recunoscut integral acuzațiile și probele procurorilor, astfel că a beneficiat de o reducere substanțială a pedepsei.

Instanța l-a condamnat pe Sorin Lazăr la șase luni de închisoare pentru conflict de interese și a dispus totodată amânarea aplicării pedepsei, cu un termen de supraveghere de doi ani, calculat de la data rămânerii definitive a acestei decizii.

Conform hotărârii instanței, pe durata celor doi ani, Lazăr va trebui să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Iași la datele fixate de instanță, să primească vizitele consilierului de probațiune care va fi însărcinat cu supravegherea sa, să anunțe în prealabil schimbarea locuinței, orice deplasare ce depășește cinci zile și schimbarea locului de muncă, precum și să comunice informații și documente privind mijloacele sale de existență.

Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată cu apel la un alt complet de la instanța supremă.

În noiembrie 2011, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție să facă verificări în cazul lui Sorin Lazăr, pentru conflict de interese.

Potrivit ANI, senatorul Sorin Lazăr a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiului său, Mihai Eduard Lazăr, în perioada 1 septembrie 2010 – 1 octombrie 2011, în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripția electorală nr. 24 Iași. Fiul lui Sorin Lazăr ar fi obținut, în baza acestui contract, 6.434 de lei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Joe Biden avertizează că întreaga Europă e în pericol: Putin nu se va opri la...
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a...
România, ocolită de turiștii străini. Motivul pentru care nu vor să-și facă vacanța la noi...
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Reacţia unor tineri români din Italia după primul vot din viaţa lor: “E un sentiment...
Breaking news! Cine e bărbatul care A MURIT în secția de votare!
Gestul făcut de părinții și prietenii Patriziei Cormos la înmormântare! Cum au fost îmbrăcați cei...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce este prioritatea între benzi? Cine are drept de trecere pe un drum cu 3...
Alegeri Locale-Europarlamentare 2024. Cum arătau estimările exit-poll la ora 18:00 - surse politice / Peste...
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Surpriză totală în Germania. CINE A CÂȘTIGAT alegerile de astăzi, 9 IUNIE
O țară din Europa își pierde din teritoriu în fiecare an. Legătura cu România
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a...
Rezultate exit poll-uri pentru alegerile din 9 iunie 2024: La ce oră se anunță primele...
Rebecca și Antoni, sărut în camera roșie. Cum a reacționat Bogdan la vederea imaginilor. „Nu...
Tragedie în ziua alegerilor! Un bărbat din Vâlcea a murit după ce a primit buletinul...
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: -...
O cercetătoare susține că bărbații, dar și alte mamifere, ar trăi mai mult prin castrare
×